Cum funcționează

Pasul 1. Selectăm. Membrii Cercului de Donatori selectează proiecte pentru a fi prezentate grupului mare. Fiecărui proiect i se alocă un buget fix de 3000 lei.
Pasul 2. Ne întâlnim. În întâlnirea noastră, fiecare proiect este prezentat 6 minute de către un membru al organizaţiei sau de către un beneficiar. După ce se prezintă proiectul, putem pune întrebări de clarificare despre proiect. Proiectele propuse beneficiază de o donaţie iniţială de 100 lei de la membrii Cercului de donatori care au recomandat respectivele proiecte.
Pasul 3. Donăm. Organizaţiile invitate ies din sală şi începem să ne gândim dacă am dona vreo sumă, cât şi pentru care proiect. Poţi să te gândeşti cât ai vrea să donezi şi apoi semnezi un angajament de donaţie sau poţi plăti pe loc. Poţi să nu donezi nimic! Dacă însă decizi să donezi, trebuie să ştii că donaţia minimă este de 50 RON.
Pasul 4. Raportăm. Ne asigurăm că ajung la tine şi la toţi donatorii veşti despre cei pe care i-am ajutat. Astfel vom vedea cu toţii ce am schimbat cu banii noştri.
Pasul 5. Ţinem legătura. Nu ne oprim aici. În aproximativ 4 luni ne întâlnim din nou cu alte proiecte propuse de membrii grupului. Dacă vrei, poţi să fii şi tu unul dintre cei care ne ajută să găsim oameni şi proiecte, despre care tu crezi că schimbă ceva în bine şi poţi deveni membru al cercului.